Datând un om de clasă muncitor.

Istoria tuturor societăţilor de pînă azi 2 este istoria luptelor de clasă. Omul liber şi sclavul, patricianul şi plebeul, nobilul şi iobagul, meşterul 3 şi calfa, într-un cuvînt asupritorii şi asupriţii se aflau într-un permanent antagonism, duceau o luptă neîntreruptă, cînd ascunsă, cînd făţişă, o luptă care de fiecare dată se sfîrşea printr-o prefacere revoluţionară a întregii societăţii, sau prin pieirea claselor aflate în luptă.

În epocile mai îndepărtate ale istoriei găsim aproape pretutindeni o împărţire completă a societăţii în diferite stări, o scară variată de poziţii sociale. În Roma antică găsim patricieni, cavaleri, plebei, sclavi; în evul mediu: feudali, vasali, breslaşi, calfe, iobagi şi, pe lîngă aceasta, mai în fiecare din datând un om de clasă muncitor clase găsim trepte distincte. Societatea burgheză modernă, ridicată pe ruinele societăţii feudale, nu a desfiinţat antagonismele de clasă.

Ea a creat doar clase noi, condiţii noi de asuprire, forme noi de luptă, în locul celor vechi. Epoca noastră, epoca burgheziei, se deosebeşte însă prin faptul că a simplificat antagonismele de clasă. Societatea întreagă se scindează din ce în ce mai mult în două mari tabere duşmane, în două mari clase direct opuse una alteia: burghezia şi proletariatul. Din iobagii evului mediu au provenit tîrgoveţii primelor oraşe; din aceşti tîrgoveţi s-au dezvoltat primele elemente ale burgheziei.

datând un om de clasă muncitor

Descoperirea Americii, ocolirea Africii pe mare au deschis burgheziei în ascensiune un nou cîmp de acţiune. Piaţa Indiilor orientale şi cea chineză, colonizarea Americii, schimbul cu coloniile, înmulţirea mijloacelor de schimb şi a mărfurilor în genere au dat negoţului, navigaţiei, industriei un avînt necunoscut pînă atunci, făcînd prin aceasta ca elementul revoluţionar din societatea feudală în descompunere să se dezvolte cu rapiditate.

Modul de organizare feudal, sau corporativ, de pînă atunci al industriei nu mai putea satisface cererea de produse, care creştea o dată cu crearea de noi pieţe. Manufactura i-a luat locul. Meşterii breslaşi au fost înlăturaţi de către starea de mijloc industrială; diviziunea muncii dintre diferitele corporaţii a dispărut, făcînd loc diviziunii muncii înăuntrul fiecărui atelier.

datând un om de clasă muncitor

Dar pieţele se înmulţeau fără încetare, cererea creştea necontenit. Manufactura a devenit şi ea neîndestulătoare. Atunci aburul şi maşina au revoluţionat producţia industrială. Marea industrie modernă a luat locul manufacturii, locul stării de mijloc industriale l-au luat industriaşii milionari, şefi ai unor întregi armate industriale, burghezii moderni. Marea industrie a creat piaţa mondială, pe care a pregătit-o descoperirea Americii.

Piaţa mondială a dus la o dezvoltare imensă a comerţului, navigaţiei şi comunicaţilor pe uscat. Această dezvoltare a influenţat, la rîndul ei, asupra extinderii industriei, şi, în aceeaşi măsură în care se extindeau industria, comerţul, navigaţia, căile ferate, se dezvolta şi burghezia, mărindu-şi capitalurile şi împingînd pe planul al doilea toate clasele rămase din evul mediu. Vedem deci că burghezia modernă este ea însăşi produsul unui îndelungat proces de dezvoltare, al unui şir de revoluţii în modul de producţie şi de schimb.

Fiecare din aceste trepte de dezvoltare a burgheziei a fost însoţită de un progres politic corespunzător [3].

datând un om de clasă muncitor

Stare asuprită sub domnia feudalilor, asociaţie înarmată ce se administra singură în comună 4ici republică municipală independentă, dincolo stare a treia, datoare să plătească biruri monarhiei [4] ; apoi, pe vremea manufacturii, contrapondere împotriva nobilimii în monarhia bazată pe stări sau absolută, temelie principală a marilor monarhii în genere, burghezia a cucerit, în sfîrşit, de la o2 dating numerd marii industrii şi a pieţei mondiale, puterea politică exclusivă în statul reprezentativ modern.

Puterea de stat modernă nu este decît un comitet care administrează treburile obşteşti ale întregii clase burgheze. Burghezia a avut în istorie un rol cît se poate de revoluţionar.

Burghezia a desfiinţat, pretutindeni unde a ajuns la putere, toate relaţiile feudale, patriarhale, idilice. Ea a înecat fiorul sfînt al extazului pios, al entuziasmului cavaleresc, al sentimentalismului micului burghez în apa îngheţată a calculului egoist.

Ea a făcut din demnitatea personală o valoare de schimb şi în locul nenumăratelor libertăţi dobîndite şi chezăşuite de hrisoave ea a pus unica libertate, lipsită de scrupule, a comerţului. Într-un cuvînt, ea a pus, în locul exploatării voalate de iluzii religioase şi politice, datând un om de clasă muncitor deschisă, neruşinată, directă şi brutală. Burghezia a despuiat de aureola lor toate activităţile pînă atunci venerabile şi privite cu smerenie.

Ea a datând un om de clasă muncitor pe medic, jurist, preot, poet, om de ştiinţă în muncitorii ei salariaţi.

Burghezia a smuls vălul duios-sentimental ce acoperea relaţiile familiale şi le-a redus la o simplă relaţie bănească. Burghezia vegetarian datând un vânător arătat că manifestarea brutală a forţei, pe care reacţiunea o admiră atît de mult la evul mediu, şi-a găsit completarea potrivită în cea mai crasă trîndăvie.

Abia burghezia a arătat ce este în stare să realizeze activitatea omenească. Ea a realizat opere minunate dar de cu totul altă natură decît piramidele egiptene, apeductele romane, catedralele gotice; ea a întreprins cu totul alte expediţii decît migraţiunea popoarelor şi cruciadele. Burghezia nu poate să existe fără a revoluţiona neîncetat uneltele de producţie, deci relaţiile de producţie şi prin urmare toate relaţiile sociale.

Pentru toate clasele industriale anterioare, dimpotrivă, prima condiţie de existenţă era menţinerea neschimbată a vechiului mod de producţie.

Revoluţionarea neîncetată a producţiei, zdruncinarea neîntreruptă a tuturor relaţiilor sociale, veşnica nesiguranţă şi agitaţie deosebesc epoca burgheză de toate epocile anterioare. Toate relaţiile înţepenite, ruginite, cu cortegiul lor de reprezentări şi concepţii, venerate din moşi-strămoşi, se destramă, iar cele nou create se învechesc înainte de a avea timpul să se osifice. Tot ce e feudal şi static se risipeşte ca fumul, tot ce e sfînt este profanat, şi oamenii sînt în sfîrşit siliţi să privească cu luciditate poziţia lor în viaţă, relaţiile lor reciproce.

Nevoia unei desfaceri tot mai largi a produselor ei goneşte burghezia pe tot întinsul globului pămîntesc. Ea trebuie să se cuibărească pretutindeni, să se instaleze pretutindeni, să stabilească legături pretutindeni. Burghezia a dat, prin exploatarea pieţei mondiale, un caracter cosmopolit producţiei şi consumului din toate ţările.

Spre marea mîhnire a reacţionarilor, ea i-a smuls industriei de sub picioare terenul naţional.

Scris: în toamna anului [1] Publicat: înîn culegerea Rabotnik nr. Lenin, Opere alese,Editura Politică, p. După prietenul său Karl Marx d decedat înEngels a fost cel mai de seamă om de ştiinţă şi dascăl al proletariatului contemporan din întreaga lume civilizată.

Străvechile industrii naţionale au fost distruse şi continuă să fie distruse pe zi ce trece. Ele sînt înlăturate de industrii noi, a căror introducere devine o chestiune vitală pentru toate naţiunile civilizate, de industrii care nu mai prelucrează materii prime indigene, ci materii prime provenind din regiunile cele mai îndepărtate şi ale căror produse nu sînt datând un om de clasă muncitor numai în propria ţară, ci în toate continentele.

Locul vechilor necesităţi, satisfăcute prin produsele ţării respective, îl iau necesităţi noi, datând un om de clasă muncitor satisfacerea cărora e nevoie de produse ale ţărilor celor mai îndepărtate şi ale climatelor celor mai variate. În locul vechii izolări locale şi naţionale şi al satisfacerii necesităţilor cu produse proprii se dezvoltă schimbul multilateral, interdependenţa multilaterală a naţiunilor. Şi acest lucru e valabil atît pentru producţia materială, cît şi pentru cea spirituală.

Produsele spirituale ale diferitelor naţiuni devin bunuri comune.

Unilateralitatea şi mărginirea naţională devin din ce în ce mai cu neputinţă şi din numeroasele literaturi naţionale şi locale ia naştere o literatură universală. Burghezia, prin rapida perfecţionare a tuturor uneltelor de producţie, prin comunicaţiile infinit înlesnite, antrenează în civilizaţie toate naţiunile, pînă şi pe cele mai barbare.

Capitalism

Preţurile ieftine ale mărfurilor ei sînt artileria grea, cu care doboară toate zidurile chinezeşti, cu care sileşte să capituleze chiar cea mai îndîrjită ură a barbarilor faţă de străini. Ea sileşte toate naţiunile să-şi însuşească modul de producţie al burgheziei dacă nu vor să piară; ea le sileşte să introducă la ele însele aşa-zisă civilizaţie, adică să devină burgheze.

Într-un cuvînt, ea îşi creează o lume după chipul şi asemănarea ei. Burghezia a supus satul stăpînirii oraşului. Ea a creat oraşe enorme, a făcut să crească considerabil populaţia orăşenească faţă de cea sătească, smulgînd astfel o parte însemnată a populaţiei din idioţia vieţii de la ţară.

Tot aşa cum a adus satul într-o stare de dependenţă faţă de oraş, ea a făcut dependente ţările barbare şi semibarbare de cele civilizate, popoarele de ţărani de popoarele de burghezi, Orientul de Occident. Burghezia suprimă din ce în ce mai mult fărîmiţarea mijloacelor de producţie, a proprietăţii şi a populaţiei.

Ea a aglomerat populaţia, a centralizat mijloacele de producţie şi a concentrat proprietatea în mîini puţine. Urmarea inevitabilă a acestor schimbări a fost centralizarea politică. Provincii independente, aproape numai confederate, avînd interese, legi, guverne şi datând un om de clasă muncitor diferite, au fost înglobate într-o singură naţiune, cu un singur guvern, o singură lege, un singur interes naţional de clasă, o singură frontieră vamală.

Burghezia a creat, în cursul dominaţiei ei de clasă, care datează abia de o sută de ani, mult mai multe şi mai uriaşe forţe de producţie decît toate generaţiile trecute laolaltă.

Subjugarea forţelor naturii, maşinismul, aplicarea chimiei în industrie şi agricultură, xyz dating cu aburi, căile ferate, telegraful electric, desţelenirea unor întregi continente, fluvii făcute navigabile, populaţii întregi ieşite ca din pămînt — care dintre secolele trecute ar fi putut să bănuiască că în sînul muncii sociale dormitau astfel de forţe de producţie!

Am văzut deci: mijloacele de producţie şi de schimb pe baza cărora s-a format burghezia au fost create în societatea feudală.

Pe o anumită treaptă de dezvoltare a acestor mijloace de producţie şi de schimb, relaţiile în care societatea feudală producea şi făcea schimb, organizarea feudală a agriculturii şi manufacturii, într-un cuvînt relaţiile feudale de proprietate nu mai corespundeau forţelor de producţie care se dezvoltaseră.

Ele frînau producţia în loc s-o stimuleze. Ele se prefăcuseră în tot atîtea cătuşe. Ele trebuiau sfărîmate, şi au fost sfărîmate.

Masacrarea de către poliţie a minerilor grevişti de la Marikana reprezintă un punct de cotitură pentru Africa de Sud post Apartheid şi pentru lupta de clasă internaţională. Aceasta demonstrează că perspectiva "întăririi celor de culoare" şi "revoluția democratică naţională" care a încercat să ofere baza pentru depăşirea opresiunii economice și sociale a eşuat în totalitate. Lecţia centrală de la Marikana este că divizia fundamentală în cadrul unei societăţi este clasa, nu rasa. Congresul Național African ANCcare a venit la putere în ca urmare a sacrificiului imens şi a luptei revoluționare a milioane de muncitori, a demonstrat a fi la fel de crud ca predecesorii săi albi, punând în aplicare în numele corporaţiilor majore globale exploatarea cea mai brutală. ANC a trimis poliţia să tragă, să ucidă şi să mutileze muncitorii care erau în grevă şi a căror unică crimă a fost faptul că luptau pentru dreptul de a trăi ca fiinţe umane şi nu animale de povară.

Locul lor l-a luat libera concurenţă, cu organizarea socială şi politică adecuată ei, cu dominaţia economică şi politică a clasei burgheze. Sub ochii noştri se desfăşoară o mişcare asemănătoare. Relaţiile burgheze de producţie şi de schimb, relaţiile burgheze de proprietate, societatea burgheză modernă, care a produs, ca prin farmec, mijloace de producţie şi de schimb atît de uriaşe, seamănă cu vrăjitorul care nu mai poate stăpîni puterile întunericului pe care le-a dezlănţuit.

De decenii istoria industriei şi comerţului nu este altceva decît istoria răzvrătirii forţelor de producţie moderne împotriva relaţiilor de producţie moderne, împotriva relaţiilor de proprietate care sînt condiţiile de existenţă ale burgheziei şi ale dominaţiei ei. Este de ajuns să pomenim crizele comerciale, care, prin repetarea lor periodică, pun tot mai ameninţător sub semnul întrebării existenţa întregii societăţi burgheze.

În timpul crizelor comerciale este distrusă regulat o mare parte nu numai a produselor create, ci şi a forţelor de producţie existente.

datând un om de clasă muncitor

În timpul crizelor izbucneşte o epidemie socială, care ar fi părut o absurditate în toate epocile anterioare, — epidemia supraproducţiei. Societatea se vede brusc aruncată înapoi, într-o stare de barbarie momentană, ca şi cum o foamete, un război general nimicitor ar fi lipsit-o de toate mijloacele de trai; industria, comerţul par distruse.

Şi pentru ce? Pentru că societatea posedă prea multă civilizaţie, prea multe mijloace de trai, prea multă industrie, prea mult comerţ. Forţele de producţie de care dispune nu mai servesc la dezvoltarea civilizaţiei burgheze şi a [5] relaţiilor de proprietate burgheze; dimpotrivă, ele au devenit prea uriaşe pentru aceste relaţii, care frînează dezvoltarea lor; şi de îndată ce înving această piedică, ele provoacă perturbări în întreaga societate burgheză, primejduiesc existenţa proprietăţii burgheze.

Relaţiile burgheze au devenit prea strîmte pentru a cuprinde avuţia produsă de ele. Cum învinge burghezia crizele? Pe de o parte, prin distrugerea forţată a unei mase de forţe de producţie, pe de altă parte prin cucerirea de noi pieţe şi prin exploatarea mai intensă a pieţelor vechi.

Prin ce, deci? Prin pregătirea unor crize şi mai generale, şi mai formidabile şi prin reducerea mijloacelor de a le preveni. Armele cu care burghezia a doborît feudalismul se îndreaptă astăzi împotriva burgheziei însăşi.

Dar burghezia nu a făurit numai armele care îi aduc moartea: ea a creat şi oamenii care vor mînui aceste arme, — muncitorii moderni, proletarii.

În aceeaşi măsură în care se dezvoltă burghezia, cu alte cuvinte capitalul, se dezvoltă şi proletariatul, clasa muncitorilor moderni, care nu trăiesc decît atîta vreme cît găsesc de lucru şi care găsesc de lucru numai atîta vreme cît munca lor sporeşte capitalul. Aceşti muncitori, care sînt siliţi să se vîndă cu bucata, sînt o marfă ca oricare alt articol din comerţ şi prin urmare sînt supuşi deopotrivă tuturor vicisitudinilor concurenţei, tuturor oscilaţiilor pieţei.

Munca proletarilor a pierdut, prin extinderea maşinismului şi prin diviziunea muncii, orice caracter de sine stătător, şi, o dată cu aceasta, orice atracţie pentru muncitor. Acesta devine o simplă anexă a maşinii, anexă de la care se pretinde numai operaţia cea mai simplă, cea mai monotonă, cea mai lesne de învăţat.

De aceea cheltuielile pe care muncitorul le pricinuieşte se mărginesc aproape numai la mijloacele de trai necesare pentru întreţinerea sa şi pentru reproducerea speciei sale. Preţul unei mărfi, deci şi al muncii [6]este însă egal cu cheltuielile ei de producţie. De aceea, în măsura în care munca datând un om de clasă muncitor mai nesuferită, scade şi salariul. Mai mult încă, în aceeaşi măsură în care se înmulţesc maşinile şi creşte diviziunea muncii, creşte şi cantitatea de muncă [7]fie prin înmulţirea orelor de muncă, fie prin intensificarea muncii cerute într-un timp anumit, prin accelerarea mersului maşinilor etc.

Industria modernă a transformat micul atelier al meşterului patriarhal în marea fabrică a capitalistului industrial. Mase de muncitori îngrămădite în fabrică sînt organizate milităreşte. În calitate de simpli soldaţi industriali, ei sînt supuşi supravegherii unei ierarhii întregi de subofiţeri şi ofiţeri.

Ei nu sînt numai robii clasei burgheze, ai statului burghez, ci sînt, zi cu zi şi ceas cu ceas, robiţi de maşină, de supraveghetori şi, mai ales, de fiecare burghez fabricant în parte. Şi cu cît acest despotism proclamă mai făţiş cîştigul ca scop final, cu atît este mai meschin, mai duşmănos, mai aprig. Cu cît munca manuală cere mai puţină îndemînare şi mai puţină cheltuială de forţă, adică cu cît se dezvoltă mai mult industria modernă, cu atît munca bărbaţilor este înlocuită pe scară mai mare cu aceea a femeilor şi a copiilor [8].

Deosebirile de sex şi vîrstă îşi pierd valabilitatea socială cînd e vorba de clasa muncitoare.

Etimologie[ modificare modificare sursă ] Termenul "capitalist", adică proprietar al capitalului, a apărut mai devreme decât termenul "capitalism" și datează de la mijlocul secolului al XVII-lea. Benjamin Disraeli a folosit termenul "capitalist" în romanul Sybil din II, p. Marx nu folosea extensiv termenul "capitalism", ci "capitalist" și "modul capitalist de producție", care apar de peste 2. Potrivit Oxford English Dictionary OEDtermenul "capitalism" apare prima dată în limba engleză în în romanul The Newcomes al lui William Makepeace Thackerayunde el însemna "deținerea capitalului".

Nu mai există decît instrumente de muncă, care pricinuiesc cheltuieli diferite, după vîrstă şi sex. Cînd muncitorul îşi primeşte salariul în bani peşin, după ce a fost exploatat de către fabricant, tabără asupra lui celelalte părţi ale burgheziei — proprietarul, băcanul, cămătarul etc.

Păturile inferioare ale stării de mijloc: micii industriaşi, micii negustori şi rentieri, meseriaşii şi ţăranii, toate aceste clase îngroaşă rîndurile proletariatului, parte din cauză că micul lor capital, fiind insuficient pentru mari întreprinderi industriale, este înfrînt de concurenţa capitaliştilor mai mari, parte din cauză că îndemînarea lor profesională nu mai are aceeaşi valoare ca urmare a noilor metode de producţie. Astfel proletariatul se recrutează din toate clasele populaţiei.

Proletariatul trece prin diferite trepte de dezvoltare.

datând un om de clasă muncitor

Lupta sa împotriva burgheziei începe o dată cu existenţa sa. La început luptă muncitori răzleţi, apoi muncitorii unei fabrici, pe urmă muncitorii unei ramuri de muncă dintr-o localitate împotriva burghezului care-i exploatează direct.

Ei îşi îndreaptă atacurile nu numai împotriva relaţiilor burgheze de producţie, ci şi împotriva uneltelor de producţie înseşi; ei distrug mărfurile străine, care le fac concurenţă, sfărîmă maşinile, dau foc fabricilor, caută să recucerească poziţia pierdută a muncitorului medieval. Pe treapta aceasta muncitorii formează o masă împrăştiată pe tot întinsul ţării şi fărîmiţată de concurenţă.

Coeziunea maselor de muncitori nu este încă rezultatul propriei lor uniri, ci rezultatul unirii burgheziei, care, pentru a-şi atinge scopurile sale politice, trebuie, şi mai poate deocamdată, să pună în mişcare întreg proletariatul.

Citițiși